ro
en
ua
Cacica - Istoric

cacicaComuna Cacica îşi conturează teritoriul administrativ în forma actuală din anul 1968 (odată cu reorganizarea administrativ-teritorială), când, comuna Cacica se uneşte cu comuna Pîrteştii de sus formând o singură unitate administrativă cu satul de reşedinţă Pîrteştii de Sus, incluzând şi satele Soloneţu Nou, Maidan şi Runcu (populate majoritar cu polonezi, slovaci şi ucraineni – colonizări de după 1836).

Istoric, vechimea aşezării (comunei) este mult mai îndepărtată. Astfel, în documentele vremii, satul Pîrteştii de Sus este menţionat încă de la începutul secolului al XV-lea. Cea dintâi ştire care atestă existenţa satului în aceste locuri, o avem de la voievodul Alexandru cel Bun. Acesta, prin hrisovul din 13 aprilie 1415, face danie „mănăstirii panului Ion Vornic, Adormirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care este Umor, un sat (la) obîrşia Soloneţului, unde au fost Tadomir şi Pirtea şi seliştea lui Dianis”.

Actul citat, prin care voievodul moldovean închina pentru prima dată satul de la obârşia Soloneţului „cu tot venitul” sau mănăstirii Humor, cu toate că nu-i da numele,- constituie actul de naştere al satului Pîrteşti, în istorie. Pentru că, este în afară de orice îndoială ca satul menţionat în hrisov, nu poate să fie altul decât Pârteşti, singura aşezare existentă pe atunci la obârşia pârâului Soloneţ.

Cât se întindea ea şi care-i erau hotarele la data respectivă, documentul menţionat ne dă prea puţine detalii în această privinţă. Singura precizare este că „hotarul acestui sat să fie cu toate hotarele vechi, pe unde au folosit din veac”. Deci, la această dată, satul lui Tadomir şi Pirtea, era cunoscut ca având deja vechimea cel puţin seculară.

Aşezat nu departe de Ctitoria lui Ioan Vornicul de la Umor, satul lui Tadomir şi Pirtea, avea să cunoască timp de peste trei veacuri şi jumătate stăpânirea mănăstirească. De aceea, şi dezvoltarea sa economică, social-politică şi culturală, va fi legată, în tot acest timp, de istoria acestui lăcaş.Până la ocuparea samavolnică a Bucovinei de către Austria în 1775, satul de la obârşia Soloneţului s-a mărit considerabil, fapt ce va şi grăbi împărţirea aşezării sub noul regim.Odată cu secularizarea averilor mănăstireşti, în anul 1785, printre lăcaşurile expropriate, se numără şi mănăstirea Humor, ale cărei proprietăţi cuprinzând pe lângă sate, ţarini şi păduri întinse, trec – pădurile –o parte în proprietatea satului, iar pe ţărani din satele foste mănăstireşti, guvernul austriac îi împroprietăreşte cu pământurile unde munceau.Această măsură luată în detrimentul ctitoriei de la Humor, a fost însă benefică satelor ei de ocina – inclusiv pentru Pîrteşti,- care încep să se dezvolte de acum în mod independent. Dar, în curând , ca urmare a extinderii satului, aceasta începe să se descentralizeze şi din vechiul Pîrteşti, -în deceniul care a urmat anexării Bucovinei- iau fiinţă două sate surori: Pîrteştii de Sus şi Pîrteştii de Jos.

Aşa se face ca în anul 1786, - după cum rezulta din Planul regulativ al provinciei, aprobat de Consiliul aulic austriac, la 29 aprilie din acelaşi an, - existau deja două sate, cu administraţie, biserici şi ţarini proprii.Până la înfiinţarea în veacul al XIX – lea a aşezării Soloneţu Nou, din colonişti polonezi (slovaci) aduşi aici de regimul austriac pentru pădurărit, satul Pîrteştii de Sus a fost singura aşezare de la obârşia Soloneţului.În acest timp, o creştere similară cunoaşte şi aşezarea de la gura ocnei Cacica, care-şi are „începuturile” o dată cu ocuparea Bucovinei de către Imperiul habsburgic şi întocmirea de noua administraţie a primelor hărţi şi recensăminte, unde apar notificate, pentru început, doar denumirea pârâului şi a văii „KASIKS” (1774), „KACZIKA” (1775), TKACSIKA” (1790) şi, apoi, menţionate şi redate grafic 11-17 locuinţe, unele poate doar sezoniere, ridicate de către sătenii din Pîrteşti care foloseau păşunile din acest fund de vale. În scurt timp de la ocupaţie, Camera aulică vieneză angajează, în noua provincie, ample investigaţii geologice în scopul descoperirii zăcămintelor de sare, finalizate cu începutul de exploatare la Solca şi la Cacica. Aceasta va aduce pentru Cacica la colonizări masive de muncitori şi specialişti polonezi (Bochnia şi Wieliczka – zona Cracovia), la care se mai adaugă ardeleni, şi ei în căutarea unui destin mai bun.

Deşi, documentar, satul Cacica nu deţine, aşa cum s-a văzut, o vechime deosebită, pe teritoriul său de astăzi, cercetările arheologice au identificat urme de locuire foarte vechi şi variate: neolitic (cultura Cucuteni), epoca bronzului (cultura Nouă), importante vestigii dacice şi din perioada de formare a poporului român (Dealul Troian – sec. VII-IX) şi evul mediu (sec. XIV-XVII).

O dată cu descoperirea, în 1790, a zăcământului de sare, la o adâncime de 12 m, se conturează perspectiva intensificării exploatării sării, în primul rând sub forma sa solidă.În anul 1871 a început exploatarea propriu - zisă a sării geme de la Cacica, după care, se va trece la extinderea amenajărilor şi instalaţiilor în scopul obţinerii sării în stare brută şi recristalizată prin fierberea salamurii. Drept urmare, cu timpul, Cacica se va dezvolta demografic şi economic.Activităţile de profil industrial legate, în primul rând, de salina şi de fabrica de cherestea creată ulterior, dar şi cele meşteşugăreşti, au dus la dezvoltarea rapidă a localităţii, care căpăta spre sfârşitul veacului trecut satul de târg, unde convieţuirea interetnică, în deplina concordie, i-a conferit aşezări calificativului de „Mica Austrie”.Un moment deosebit în viaţa întregii comunităţi îl reprezintă ziua de 15 august (Sfânta Maria), când Cacica devine unicul loc de pelerinaj catolic din Moldova, prilej de desfăşurare şi a bâlciului tradiţional anual.O altă particularitate o constituie existenţa celor trei biserici, monumente la care se adaugă clădirea şcolii vechi (1816), troiţe şi diverse construcţii aparţinând arhitecturii tradiţionale româneşti şi specificului altor naţionalităţi

Acest site a fost creat în cadrul proiectului PHARE RO 2006/018-449.01.01.07  ” Promovarea valorilor culturale si a potentialului turistic in regiunea transfrontaliera romano-ucraineana prin infiintarea Complexului cultural -turistic “Casa Nationalitatilor” Cacica ”.